În decursul celor 10 ani de existență, de multe ori am întâmpinat dificultăți în întocmirea documentelor școlare și am simțit că este nevoie să fim îndrumați în acest drum parcurs care de multe ori a fost anevoios. Am depășit barierele impuse de birocrație, iar acum considerăm că a venit momentul în care Wendy School poate reprezenta acel sprijin de care noi am avut nevoie cândva, dar pe care nu l-am avut…
Tocmai de aceea cu toată experiența acumulată în acești ani în întocmirea documentelor școlare precum și a dosarelor pentru autorizare și acreditare, unitatea noastră de învățământ își dorește să vină în sprijinul altor centre educaționale, grădinițe sau școli din România, care își doresc să funcționeze în baza Legii Educației Naționale care prevede obligativitatea școlarizării copiilor într-o unitate de învățământ autorizată sau acreditată de către Ministerul Educației și Cercetării, începând cu vârsta de 5 ani.
Suntem ferm convinși că dispunem de toate calitățile necesare pentru a veni în sprijinul dumneavoastră pentru organizarea documentelor școlare necesare în orice instituție de învățământ (comisie CEAC, decizii, organizare comisii, plan managerial, PDI, proceduri, regulament de ordine interioară, fișe de post, etc).
Până în prezent la Wendy School avem acreditat nivelul preșcolar, în curs de acreditare nivelul primar și autorizat nivelul gimnazial.
De asemenea în cadrul unității de învățământ în ultimii ani, am avut 4 vizite ARACIP, 5 vizite ISJ Timiș și am organizat 3 concursuri de titularizare desfășurate în unitate.
Cei peste 200 de elevi care activează în cadrul unității noastre de învățământ au avut posibilitatea să participe la diferite activități, deoarece în cadrul școlii am organizat schimburi de experiență între unitățile de învățământ, precum și concursuri locale și județene pentru elevi.